Mi-am adus aminte de intalnirea asta, umbland pe net azi. Personajul din articol imi povestea de anii tineretii de parca abia trecuse prin ei si nu de putine ori aproape ca aveam impresia ca stau de vorba cu strabunicul meu, cel care a rezistat pana la 102 ani. Unele materiale iti raman aproape de suflet, indiferent cat timp a trecut de cand le-ai scris. Asta e unul dintre ele. A aparut in Ziarul de Iasi pe 12 august 2010.
O citeam pe Maro (http://wraportage.wordpress.com/2013/10/19/je-men-fiche-but-i-do-care/) de dimineata si mi-am adus aminte de momentul in care am calcat (la propriu) pe una din cele mai puternice superstitii pe care le aveam la acel moment.
Asa obositoare si stresanta cum e, munca unui reporter de teren ofera cateodata si ocazia de a cunoaste oameni deosebiti. O intalnire speciala a fost cea cu Mircea Albulescu care a venit la un moment dat la Iasi sa vorbeasca despre lupta sa cu diabetul. Contrar asteptarilor mele, marele actor a vorbit cu oamenii prezenti la intalnire ca si cum erau cu totii prieteni buni de ani de zile. Poza asta ramane una dintre cele mai dragi mie. Stirea a aparut pe 3 mai 2009 in Ziarul de Iasi.
Pentru textul asta m-am plimbat eu printre vaci si boi. A fost de vis 🙂 Am umblat pe coclauri pentru materialul asta si m-au batut toate vanturile de pe lume. L-am cautat pe consilierul local cu doua dosare de handicap si-n gaura de sarpe si tot nu l-am gasit. A raspuns la telefon dupa lupte seculare si a iesit un text misto de tot. Materialul a fost publicat in Ziarul de Iasi pe 25 noiembrie 2012.
Ma mai ia cu nostalgie din cand in cand si-mi mai caut textele pe net. Se pare ca in perioada cat am fost la Ziarul de Iasi am avut cateva subiecte la care m-am intors de fiecare data cand s-a putut. Unul dintre ele e legat de situatia persoanelor cu handicap si, din cate vad, am dezbatut problemele pe toate partile. Azi va dau un material pentru care mi-a fost destul de greu sa gasesc surse. Ca in multe alte cazuri, si acest subiect continua sa fie actual. Titlul e destul de dur si initial nu mi-a placut deloc, insa exprima totusi o realitate care nu poate fi negata. Materialul a fost publicat in Ziarul de Iasi pe 16 octombrie 2009.
Scari interminabile la Lujerului, te plictisesti coborand spre metrou. Te inarmezi cu rabdare, mai sufli din adancul pieptului, te mai lipesti de un perete si cobori, si cobori, si cobori. Nu intelegeam de ce erau asa libere scarile, de obicei e haos in zona, pana n-am vazut gloata de pe la mijloc.
Singura amintire pe care o am de la un cutremur mai serios e de prin ’90. Stateam in unul din cele trei blocuri mari si late din Prajeni, la etajul II, si-mi aduc aminte fragmente de parca s-ar fi intamplat ieri.
Umbland aiurea pe net, mai descoperi chestii de care ai uitat complet. La premierea asta n-am fost prezenta, dar imi aduc aminte ca documentarea pentru materialul pe care l-am inscris la concurs a fost aproape sinistra. Fusesem atunci prin mai multe locuri din judet, in cautarea copiilor care traiau in conditii de saracie lucie. Am gasit copii in case de pe care cadea acoperisul, in care podeaua era de fapt pamant, iar geamurile erau acoperite cu folii de plastic. Familii intregi locuiau in acelasi spatiu cu animalele, iar copiii nu vazusera in viata lor un televizor, daramite alte lucruri de care un pusti dintr-un oras se bucura in fiecare zi. Pun aici materialul pe care l-am facut atunci, articolul a fost publicat in Ziarul de Iasi pe 7 octombrie 2010. Imi pare rau ca nu mai am pozele de atunci, erau extrem de sugestive.
Pozele au fost facute la o interventie a elicopterului SMURD Iasi undeva in Vrancea, in februarie 2012.
Amalia Dascălu 