Ce-mi doresc de ziua mea

De obicei, bilantul se face la o varsta rotunda, ce-o mai fi insemnand si asta. 32 de ani nu prea pare o astfel de cifra. Acum daca o sa zica cineva ca-s cam batrana o sa ma deprim, asa ca evitati asta :)). Strabunicul meu a trait pana la 102 ani deci, daca il mostenesc macar un pic, tot mai am timp sa stresez si mai multi oameni. In concediu am trecut pe acasa, pe la Prajeni. Am gasit printre hartiile mele o agenda in care imi scrisesera prietenii in ultimul an de liceu. Continuă lectura

Reclame

Resuscitarea pe intelesul tuturor sau despre oamenii care salveaza oameni

Din seria materialelor care mi-s tare, tare dragi….Episodul de azi are in centru oamenii de la SMURD Iasi pentru care am un respect deosebit in continuare. In acelasi timp, mi-am dorit ca in primul rand textul sa aiba un rol educativ. Sper ca am reusit sa fac asta. Unul din primele lucruri pe care le-am facut cand am intrat in presa a fost un curs de prim-ajutor. Reporterii care si-au dorit sa invete cum sa salveze pe cineva de la moarte au participat in urma cu cativa ani la un curs practic tinut de conf.dr. Diana Cimpoesu, sefa SMURD pe regiunea Moldovei. Ce am aflat atunci am incercat sa transmit prin acest articol. Materialul a fost publicat in Ziarul de Iasi pe 5 iulie 2011 si a fost premiat la Gala Medica 2012.  Continuă lectura

De ce trebuie sa iubesti masina redactiei…..

Drept e ca parca incepi sa apreciezi mai mult o chestie la ceva timp dupa ce ai pierdut-o. Asa si eu cu masina redactiei. Ani intregi am injurat masina de la ziar. Ba nu era disponibila cand aveam eu nevoie, ba mi-o fura careva de sub nas, ba se mai strica cate ceva pe la ea si eu trebuia sa alerg ca o nebuna dintr-o parte in alta, ba crapai de cald in ea, ba de frig. Dar, de bine, de rau, cand erau de facut materiale la distanta si trebuia sa alerg prin judet, puteam face asta. N-aveam grija autobuzului sau a cazarii prin sate, pe la oameni necunoscuti. Terenul meu a fost timp de sase ani un singur judet si pe cat l-am injurat, pe atat imi lipseste acum. Terenul, nu judetul. Acum am toata tara la dispozitie. Unii ar zice ca-i mai bine si probabil asa si e. Ce nu mai am e masina redactiei. Acum, cand incerc sa fac un material pentru care ar trebui sa ma plimb cam prin toata tara, simt si mai acut lipsa masinii. A nu se intelege ca-s mofturoasa si am o problema cu transportul in comun. Dupa cateva drumuri cu trenul Iasi-Mangalia, cu greu m-ar mai putea revolta ceva in domeniul asta si chiar blogul asta contine povesti de groaza de pe drumurile tarii. Am supravietuit insa si n-as crapa daca ar fi nevoie sa mai fac din astea. Problema e atunci cand trebuie sa ajungi in prea multe locuri intr-un interval de timp foarte scurt si cand n-ai cum sa stai si sa astepti autobuze si trenuri. Ca sa nu mai zic de innoptatul pe undeva. N-am deloc exercitiul asta de stat pe capul oamenilor. Pe unde am fost pe teren mi-am facut treaba si dupa cateva ore plecam. Nu era nevoie sa-mi gasesc cazare. Continuă lectura

Rampele umilintei si autoritati sictirite

 
Materialul de mai jos este unul dintre cele mai dragi mie. Il public aici pentru ca mi-am adus aminte de el zilele trecute, discutand cu o prietena despre modul cum o campanie de presa poate schimba lucrurile in bine. Articolul a fost publicat in Ziarul de Iasi in data de 11 septembrie 2008.
 
Rampele umilintei
 
Mii de ieseni cu handicap locomotor sint umiliti de institutiile publice. Persoanele condamnate sa traiasca intr-un scaun cu rotile nu pot avea o viata independenta, desi legea le confera acest drept. Teoretic, toate institutiile de interes public – de la primarie la magazine – sint obligate sa aiba rampe de acces cu o inclinatie intre 5 si 8%. Din pacate insa, foarte multe institutii nu au rampe deloc, iar multe altele le-au construit in bataie de joc, extrem de abrupte sau de inguste, pentru a scapa de sanctiuni, nu pentru a fi utilizate. Reporterii „Ziarului de Iasi” au facut ieri un experiment si s-au plimbat prin oras cu un scaun cu rotile pentru a vedea cum se descurca o persoana cu handicap locomotor pentru a-si rezolva problemele curente, de la plata unei facturi, eliberarea unor documente, inscrierea intr-o audienta la primarie si pina la cumpararea de medicamente. Concluzia a fost ca o persoana in scaun cu rotile nu se poate bucura de dreptul la o viata normala, si, culmea, primele care incalca acest drept sint chiar autoritatile locale. Am incercat atunci sa reclamam absenta rampelor la Oficiul pentru Protectia Consumatorului. Surpriza insa: nici aici nu este rampa.

vindecatorii de drame conjugale….

Din serialul „ce am lasat in urma”: un material care a aparut in Ziarul de Iasi in data de 22 mai 2007, unul din primele mele texte mari.

„Niciodata nu esti acasa! De copii ma ocup numai eu. De casa, la fel”. „Stii foarte bine ca muncesc pentru voi de dimineata pina seara”. „Si eu muncesc, dar imi fac timp si pentru familie. Asa nu mai merge. Ori iti schimbi atitudinea ori, gata, s-a terminat”. Stresul vietii cotidiene, programul de munca acaparant, ritmul alert al societatii moderne afecteaza din ce in ce mai multe cupluri. Tot societatea moderna este insa cea care incearca sa gaseasca o rezolvare acestui gen de probleme. In ultima vreme, pe piata ieseana au aparut asa-numitii terapeuti de cuplu. Mai multe cabinete psihologice din Iasi ofera consiliere completa familiilor cu probleme. Si, desi abia au aparut, par a nu se plinge deloc de clienti. Continuă lectura