Restanţă. Bilanţul fostului ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu

61806504

În urmă cu ceva luni m-am apucat de contorizat promisiunile şi apoi rezultatele pe care le-a pus pe tapet Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătăţii. Îl ştiam deja şi, din punctul meu de vedere, a plecat la drum în mai 2016 cu şanse chiar să facă ceva bun în minister. După cum am spus multora dintre cei care m-au întrebat atunci dacă e ceva de capul lui, orice ar reuşi să facă, nu pot să-l bănuiesc de rele intenţii. În rest, cum ar zice unii, va consemna istoria. Textul de mai jos poate să pară haotic, probabil doar oamenii familiarizaţi cu sistemul de sănătate vor aprecia efortul, în cazul în care mai contează acum, la mai bine de o lună de la venirea noului ministru (care, fie vorba între noi, deja s-a apucat să strice ce a încercat să facă predecesorul). La finalul textului pun declaraţia pe care a scris-o pe facebook la finalul mandatului, unde îşi face singur bilanţul. Continuă lectura

Reclame