Despre mine la persoana a treia

De obicei ma cam abtin de la „lauda de sine”, nu ca n-as fi mandra de lucrurile pe care le fac, ci mai degraba pentru ca mi-e o teama teribila de ridicol. Totusi, nu-i de ici, de colo cand te lauda redactorul sef de la cel mai important ziar din Iasi, mai ales dupa ce ai si plecat de acolo. Drept urmare, postez aici editorialul pe care l-a scris Toni Hritac despre inaugurarea Stadionului copiilor, proiect cu care v-am batut la cap un an si jumatate. Continuă lectura

Reclame

Adulti inainte de vreme

Textul asta l-am scris in urma cu mai bine de un an. Din motive obiective, nu a mai aparut in ziar si eu am ramas cu o datorie fata de copilul cu care am vorbit si fata de copilul despre care am vorbit. Il public aici fara modificari, este exact ce am scris atunci, dupa ce am vorbit cu o adolescenta de 15 ani care tocmai daduse nastere unui copil, dupa ce fusese violata. Daca e ceva de invatat din povestea asta, invatati. Desi a trecut atata timp de atunci, mie tot mi-e greu sa procesez.

Stiam ca-mi va fi greu sa gasesc pe cineva dispus sa vorbeasca cu mine. A fi mama la nici 16 ani nu e chiar asa un lucru de lauda. Daca mai ai si nenorocul de a trai intr-o comunitate mica, ai toate sansele sa intri in gura lumii si sa fii principalul subiect de barfa duminica dupa-amiaza pe marginea santului. Am vorbit intai cu managerul maternitatii si i-am explicat ce vreau sa fac. Articolul meu are drept scop atragerea atentiei asupra unei probleme grave cu care se confrunta Romania ultimilor ani, respectiv numarul extrem de mare de mame minore. Copii care nu mai apuca sa se joace cu papusile, ci trec direct la schimbat pampersi. Copii care trec prin experienta unei sarcini la o varsta cand altii descopera machiajul sau dau primele examene din viata. Copii care isi abandoneaza copiii pentru ca societatea ii respinge sau pentru ca pur si simplu nu stiu ce sa faca cu ei.
Mamele minore sunt un subiect delicat si greu de deslusit, jurnalistic vorbind. Te trezesti in fata unui pui de om care iti povesteste despre cum a devenit mama. Te simti batran cand o auzi. Merg cu o asistenta medicala in spital, cu aprobarea managerului. In doua saloane sunt mame minore, doua de 17 ani, una de 15 ani. Cele mai mari refuza sa vorbeasca cu mine. Inteleg si nu insist. Nu stiu cum as proceda sa fiu in locul lor. O aud pe asistenta intreband-o pe a treia proaspata mamica daca vrea sa-si spuna povestea. “Mamico, uite e aici o doamna de la ziar. Vrei sa-i zici cum ai ajuns la noi?”, spune  asistenta si brusc m-am simtit de macar 60 de ani. Nu stiam la ce sa ma astept de la proaspata mamica. De dupa usa iese o pustoaica mai mica decat mine ca inaltime. La 1,60 m e clar ca nici eu nu-s cine stie ce urias. Merge incet, inca nu e in forma ei obisnuita, abia a nascut de cateva zile. Are un halat bleu tras peste o camasa de noapte care abia se vede. E o mana de om, daca as fi vazut-o pe strada n-as fi zis ca tocmai a  dat nastere. Vopsita bruneta, aranjata si machiata discret, Iulia, asa cum ii voi spune aici in text, a zambit la mine si m-a insotit pina in alta camera unde urma sa se desfasoare interviul. E mult spus interviu, mai degraba ma simteam ca pe vremea cand eram profesoara si-mi sfatuiam elevii sa nu faca prostii in afara orelor. Era pentru prima data cand faceam un material cu o mama minora si poate n-am fost suficient de pregatita pentru asta. Interviul s-a transformat mai degraba intr-o discutie, imi notam pe agenda in virtutea inertiei. Desi au trecut cateva saptamani din momentul in care am vorbit cu Iulia, imaginea ei imi e extrem de clara in minte. Poate ce m-a frapat cel mai mult a fost faptul ca si-a spus povestea zambind, pe un ton de parca imi povestea nazdravaniile pe care le-a facut cu prietenele de joaca. Recunosc ca n-am stiut cum sa reactionez la asta.
Fetita pe care o nascuse in urma cu cateva zile era rezultatul unui viol. Iulia are 15 ani insa si-a inceput viata sexuala pe la 14. Imi zice ca asa a vrut ea. Ii placea baiatul ala si nu a vazut nicio problema in a face sex cu el pe vremea cand nici buletin nu avea. Ma uit la ea si ma simt batrana. Are jumatate din varsta pe care o am eu. N-a mers relatia cu primul baiat din viata ei. N-a fost o tragedie, a trecut repede peste asta si si-a gasit pe altcineva. Spune ca-l iubeste. Iulia a crescut fara mama. Femeia i-a parasit pe ea si pe tatal ei cu multi ani in urma, nici nu mai stie cum e sa ai mama. A incercat femeia sa repare cumva legatura in ultimul timp insa Iulia nu-si mai doreste acum o mama, pentru ea regretele femeii care i-a dat viata au venit prea tarziu. A crescut doar cu tatal ei, un om bun dar aspru, din cate imi povesteste. Nu s-a priceput prea bine sa-i zica cum e treaba cu sexul, cu facutul copiilor sau alte treburi de baieti si fete. I-a zis sa aiba grija si sa nu-l faca de ras prin sat. E mica lumea si cu greu poti sa tii un secret intr-o comunitate de cateva sute de oameni. Bunici nu prea are, una a murit, cu cealalta nu vorbeste, asa ca nu prea a beneficiat de prezente feminine in viata ei. Despre sex a vorbit cu prietenele de la scoala, fiecare si-a dat cu parerea si fiecare a retinut atat cat a putut. Pe tata nu l-a intrebat nimic. Omul, amarat de atatea probleme cate avea, n-a stiut sa spuna singur. Pe la inceputul lui 2010 le-a ars casa. Se intrerupsese curentul electric in tot satul si cand a revenit socul a fost prea puternic pentru prizele vechi si neizolate din casa de chirpici si lemn. A ars tot, n-au mai putut salva aproape nimic. Principala grija a tatalui a fost de atunci sa-si refaca cumva gospodaria. S-a intamplat de multe ori dupa aia sa fie plecat de acasa cu munca. Iulia a avut astfel ocazia sa ramana singura de multe ori. Intr-una din aceste ocazii s-a gandit sa dea o petrecere acasa. Au venit trei baieti, unul dintre ei fiind chiar prietenul ei. Au petrecut, au baut pana ce le-a venit baietilor chef de mai mult. “M-au fortat”, spune ea acum cu o voce calma si naturala. “Cu prietenul meu am vrut, dar cu ceilalti doi nu. Prietenul meu a fost ultimul”, continua tanara mama.
Iulia a ales atunci sa nu zica nimanui nimic. Nici n-ar fi stiut cu cine sa vorbeasca. Dupa doua luni fara menstruatie si-a dat seama ca e posibil sa se fi intamplat ceva totusi. I-a povestit unei prietene ce s-a intamplat si faptul ca suspecta ca e insarcinata. A cumparat un test de sarcina si l-a facut acasa. De aici pana la barfe prin sat n-a mai fost mult. Tatal ei a inceput sa banuiasca ceva, desi omului ii venea greu sa creada ca fetita lui, careia ii tot daduse de grija sa fie cuminte, ar fi putut sa pateasca asa ceva. Barbatul n-a putut scapa totusi de suspiciuni. Si-a pus fiica sa-i arate absorbantele folosite ca sa fie el sigur ca totul e in regula. Iulia a ajuns sa imprumute absorbante folosite de la prietenele ei ca sa evite mania tatalui sau. Cand sarcina a inaintat si-a dat seama ca ceva tot trebuie sa faca. Sfatuita de o prietena, s-a dus la medicul de familie de unde a luat un bilet de trimitere pentru obstetrica-ginecologie. I-a zis si dirigintei. Sarcina era insa prea avansata si oricum nu se mai putea face nimic, lucrurile trebuiau lasate sa mearga pe fagasul lor firesc. Cea mai mare teama a ei a fost insa reactia tatalui. Din cauza asta a sunat la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Iasi. Un asistent social a venit  acasa la ea in momentul in care si-a anuntat tatal ca va fi bunic inainte de vreme. Socat, barbatul n-a avut reactia la care se astepta viitoarea mamica. “N-a fost agresiv, de altfel niciodata n-am avut probleme din astea. A fost aproape indiferent, a reactionat mai bine decat ma asteptam”, povesteste Iulia. A fost nevoita sa-i povesteasca tatalui de cei trei baieti, doi peste 18 ani si prietenul ei care avea cam 16 ani. La momentul respectiv era deja insarcinata in sapte luni. Desi n-a vrut sa-i reclame pe baieti, s-a vazut nevoita sa faca asta ca sa-si apere tatal de gura lumii. Prin sat deja se vorbea despre faptul ca barbatul si-ar fi abuzat fiica iar viitorul copil ar fi fost produsul unui incest. Iulia a decis ca tatal ei suferise suficient si fara sa planeze asupra lui o astfel de acuzatie. A facut reclamatie la Politie impotriva celor trei adolescenti care o abuzasera. Ea  a intrat in evidentele celor de la DGASPC si a fost internata intr-un centru maternal ca sa poata primi toate ingrijirile medicale necesare inainte de nastere. Tatal a anuntat-o ca nu-si doreste nepoata acasa, n-are cum s-o creasca. Drept urmare, Iuliei nu i-a fost greu sa ia decizia sa-si lase copilul in grija statului. “Mie mi-e mai usor sa vorbesc cu strainii. De familie mi-e frica, nu stiu ce reactii or sa aiba, ma afecteaza ceea ce cred ei. De straini nu-mi pasa. De asta am putut sa vorbesc cu diriginta mea atunci cand eram speriata si nu stiam ce sa fac pentru ca deja mi se cunostea burta”, spune Iulia. Diriginta Iuliei e si psiholog in scoala si pustoaica inca mai apeleaza la ea pentru sfaturi. De altfel, de la diriginta a venit ideea cu anuntarea celor de la DGASPC.
Fetita de 3.300 de grame s-a nascut la termen si va fi botezata Roxana. Va ramane in sistemul de protectie sociala laolalta cu alte sute de copii care nu-si cunosc parintii. Iulia nu vrea insa sa-si abandoneze de tot copilul. E realista si-si da seama ca nu stie inca sa fie mama insa spera ca la un moment dat sa-si poata lua copilul acasa chiar daca nu si l-a dorit. “Tata mi-a zis ca nu putem lua copilul acasa, dar nici nu vrea sa uit de el. Mi-a zis sa-l mai vad, sa-l monitorizez”, spune mamica convinsa fiind ca bebelusului ii va fi mai bine cu alta familie. Va mai ramane cu micuta o perioada in centrul maternal, cit sa o mai alapteze si sa se intremeze amandoua. Apoi doar una dintre ele va merge acasa. Copilul intra in sistem.

despre "Stadionul copiilor" pe Tele M Iasi

VIDEO: „Stadionul copiilor”, inaugurat de 1 iunie

  
Bucurie fara margine pentru copiii din centrele de plasament. Un parteneriat public-privat s-a dovedit un succes si a dus la inaugurarea „Stadionului Copiilor”, chiar de 1 iunie. Proiectul a fost realizat la initiativa Ziarului de Iasi, cu ajutorul Consiliului Judetean si al multor oameni de bine din Iasi, dar si din alte judete ale Moldovei.
Un proiect initiat in urma cu mai putin de 2 ani si finalizat saptamana trecuta da sansa celor 2.500 de copii din centrele de plasament iesene sa faca sport si sa arate ca au talent. „Stadionul copiilor” a fost inaugurat chiar pe 1 iunie.
Tu joci fotbal sau ce sport iti place tie?
Fotbal .
Te bucuri de stadion? Vei veni aici?
Da .
Pana acum unde jucai? Aveai un loc?
Da, la tara .
Dar la Iasi cand veneai?
Nu aveam .
Daca baietii si-au demonstrat arta de a jongla cu mingea, fetele si-au aratat abilitatea de a sustine echipele.
E foarte frumos .
Vad ca acum aveti o echipa de majorete…
Da .
Va bucurati de stadion?
Da, ne bucuram foarte mult, mai ales c-am venit aici, la Iasi, de Ziua copilului, de 1 iunie .
Conducerea Ziarului de Iasi, care a sustinut proiectul initiat de jurnalista Amalia Dascalu, a gasit sprijin nu doar in Iasi, ci si in alte judete. Chiar daca a fost greu, satisfactia a fost mare.
Toni Hritac, redactor-sef Ziarul de Iasi: A fost greu pentru ca a durat mult, suntem in vremuri de criza si strangerea de fonduri ne-a luat ceva timp. A fost greu din cauza unor proceduri birocratice , care presupun anumite aprobari, anumite treceri prin Consiliul Judetean si anul trecut, fiind unul electoral, am avut asemenea intarzieri. Pe de alta parte, nu a fost greu pentru ca ideea, fiind foarte generoasa, a starnit cumva un val de participare, chiar peste asteptari .
Realizarea stadionului a costat peste 130.000 de lei. Jumatate din suma a fost stransa de conducerea Ziarului de Iasi. Restul a venit de la Consiliul Judetean.
Cristian Adomnitei, presedinte CJ Iasi: Inceput cu multe sperante de catre acei oameni, pe parcurs si-au adus contributia foarte multi alti oameni de bine care s-au alaturat acestui demers inceput de Ziarul de Iasi, iar la final, pentru a incheia lucrarile, si Consiliul Judetean a venit cu o suma foarte mare de bani fara de care nu s-ar fi putut termina niciodata acest proiect , dar care a produs mult mai multa bucurie decat alti bani cheltuiti in alte proiecte ale Consiliului .
Presedintele Consiliului Judetean a afirmat ca va sustine orice proiect care vine in ajutorul cetatenilor. Profitand de aceste afirmatii, directorul unui centru de plasament din Pascani a spus ca-si doreste un stadion similar.
Emilia Magris, sef Complex servicii comunitare „Sf.Nicolae” Pascani: Ne-am dori si noi, daca am putea, cu timpul, ca fiecare centru sa beneficieze de un asa stadion. Pentru ca stim ca copii cu probleme speciale trebuie in mod deosebit sa-si petreaca timpul cat mai mult in aer liber .
Realizarea de la Iasi a fost atat de importanta pentru copii, incat acestia le-au multumit cu lacrimi in ochi celor care i-au ajutat sa-si vada visul implinit.
Elev din Centru de Plasament Bucium: Va asigur ca avem placerea de a va oferi recunostinta si multumirile noastre pentru ceea ce ati facut pentru noi. Acesta este un gest care bucura si care cred ca va bucura mult timp de acum inainte toti copiii care sunt ocrotiti din judetul si din orasul Iasi .
Pe langa stadionul nou-nout, copiii prezenti la inaugurare au primit si multe alte cadouri: dulciuri, jucarii si mingi de fotbal.

(Madalina Popa, Stefan Palade, 3 iunie 2013)

 http://www.telem.ro/telem/local/69124-video-qstadionul-copiilorq-inaugurat-de-1-iunie.html

Material preluat de pe http://www.telem.ro. 

6 ieseni au murit ieri cu zile la spital

Acest text l-am scris in 2010 pentru Ziarul de Iasi. Au trecut trei ani fara trei zile de la publicarea lui, insa e in continuare valabil.

Mii de ieseni mor in fiecare an din cauza sistemului sanitar romanesc. Intr-o perioada in care la nivel mondial se fac descoperiri epocale in sanatate, se inventeaza teste si instrumente foarte precise in diagnosticarea si tratarea unor boli pina de curind incurabile, in Romania inca se moare din cauza unor boli tratabile. Lipsa unui sistem eficient de preventie, absenta programelor de screening sau chiar indiferenta medicilor, a oamenilor fata de propria lor sanatate, duc la statistici sumbre in ceea ce priveste mortalitatea prin boli ce pot fi prevenite si vindecate. Raportul Comisiei Prezidentiale pentru analiza si elaborarea politicilor din domeniul sanatatii publice din Romania, intitulat „Un sistem sanitar centrat pe nevoile cetateanului”, si elaborat in 2008 arata faptul ca zeci de mii de romani mor anual din cauza sistemului sanitar. Boli ca hepatita B, cancerul de col uterin, bolile cardio-vasculare, bolile respiratorii, depresia – cauzatoare de sinucideri – sint afectiuni care in Romania ucid anual multi oameni. „Afectiuni care in multe state din UE sint aproape eradicate continua sa afecteze un numar mult prea mare de romani, mai ales dintre acelea care pot fi prevenite si controlate printr-un sistem sanitar public eficient. Referindu-ne la mortalitatea evitabila, adica acele afectiuni care pot fi tratate de catre un sistem de sanatate functional, datele statistice plaseaza Romania intr-o situatie si mai dificila: aproape jumatate din decesele la barbati si peste o treime din cele la femei puteau fi evitate. Altfel spus, din cauza disfunctiilor sistemului sanitar in Romania mor anual peste 60.000 de oameni”, se precizeaza in preambulul Raportului Comisiei Prezidentiale pentru sanatate. Cum populatia Iasului reprezinta 4% din populatia Romaniei, s-ar putea spune ca in fiecare an vietile a 2.400 de ieseni ar putea fi salvate daca am avea un sistem sanitar eficient. Medici specialisti spun ca cea mai mare parte din vina pentru aceste morti o are chiar sistemul de sanatate, si ca solutii exista insa pentru a le pune in aplicare este nevoie de fonduri, resurse umane si, nu in ultimul rind, initiativa.  Continuă lectura

Proiectul meu de suflet – Povestea unui stadion: de la o schita pe hartie la lacrimi de bucurie

270141_579719068717869_866022401_n stadion

Acest text a fost publicat in editia din 3 iunie 2013 a Ziarului de Iasi.

„Îţi place terenul?“. Faţa puştiului se luminează instantaneu. „Daaa, e tare frumos!“ Nimic nu se compară cu bucuria unor copii care primesc un cadou de ziua lor. Peste 70 de copii din centrele de plasament din Iaşi au fost vedetele inaugurării terenului de sport construit pentru ei. Acesta este un text atipic. Este povestea unui proiect la care au muncit zeci de oameni, un proiect în care s-a pus mult suflet şi al cărui scop a fost să aducă bucurie copiilor pentru care „acasă“ e un centru de plasament. Continuă lectura