Sulina mea

Această prezentare necesită JavaScript.

Unul din motivele pentru care iubesc Sulina e reprezentat de casele de acolo. Cele mai multe sunt construite după specificul zonei, cu pereții exteriori acoperiți de scânduri, care se pierd cumva în peisaj. Deși multe sunt, sau măcar par, abandonate, își păstrează un farmec aparte. Fiecare spune o poveste și, de fiecare dată când le văd, încerc să-mi imaginez oamenii care au trecut pe acolo. Continuă lectura

Reclame

O bucată din Iașiul meu

Această prezentare necesită JavaScript.

E plin Iașiul de istorie. Mai veche, mai nouă, mai frumoasă, mai distrusă. De toate felurile. Pentru cine știe orașul, e ușor de identificat ce arată pozele. Bolta, care e de fapt o bucată din Spitalul „Sf. Spiridon”, clădire care parcă a rămas înțepenită în timp. Continuă lectura

Case de poveste. Episodul Botoșani

Această prezentare necesită JavaScript.

Mi-s tare dragi casele vechi, mai ales cele de care s-a avut grijă. Astea-s doar câteva din Botoșani, mai exact de pe strada care duce la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga”. Pe vremea când eram eu elevă acolo se chema Strada Constantin Dobrogeanu Gherea, nu mai știu dacă a rămas numele. Multe dintre case sunt locuite și reabilitate, își trăiesc acum o nouă tinerețe. Continuă lectura

Copii care nu există în acte

social-copii-fara-identitate

„Un pachet foarte consistent, azi, pe agenda Guvernului. Câteva elemente mai importante: debirocratizarea și simplificarea relației între cetățeni și stat, acordarea de CNP și certificate de naștere copiilor care nu au încă identitate, accelerarea cadastrării terenurilor agricole, reducerea TVA pentru produse și servicii în agricultură, scutirea de la impozitul pe venit pentru cercetători”, spunea ieri premierul Dacian Cioloş. Drept urmare, mi-am adus aminte de textul de mai jos, scris în august 2011 şi publicat în Ziarul de Iaşi, text exact despre copiii fără identitate. Sunt convinsă că astfel de situaţii există şi acum. Guvernul pare ambiţios în perioada asta şi încearcă să facă multe lucruri. Vom vedea în ce măsură va şi reuşi. Până una-alta, au pus pe hârtie câteva măsuri de bun simţ. Aştept minunata zi în care se vor aplica toate.
Continuă lectura

Oameni care schimbă lumea – episodul 2

286973_2107039788835_3110533_o

Materialele Digi24 din campania „A doua viaţă” din ultima perioadă îmi dau ocazia să scot de la naftalină câteva dintre cele mai dragi texte pe care le-am scris până acum. Azi e rândul unui material despre dr. Daniel Murariu, un medic pe care îmi place să-l numesc prieten. Faptul că, după atâţia ani, încă se mai scrie despre el, nu înseamnă decât că ceea ce face nu a fost un accident, ci e deja un mod de viaţă, lucru pentru care merită felicitări. Şi mai bine ar fi dacă şi alţii  ar încerca să-l ajute. Materialul de mai jos a fost publicat în Ziarul de Iaşi, pe 26 martie 2012. Îmi pare rău doar că materialul nu mai păstreză şi fotografiile făcute atunci. Continuă lectura

100 de inimi pentru 100 de copii

tetralogie fallot

Ziarul de Iaşi anunţă astăzi, 24 septembrie 2015, începerea programului „100 de inimi pentru 100 de copii”, un proiect al UMF Iaşi prin care se urmăreşte specializarea a 75 de medici şi 160 de asistente medicale în domeniul chirurgiei pediatrice. Beneficiarii proiectului vor fi peste 100 de copii care vor fi operaţi gratuit. Zilele astea, experţi din Polonia şi Italia vor ajunge la Iaşi, unde vor opera aproape 20 de copii care suferă de malformaţii cardiace. Cei mai mulţi dintre ei au fost diagnosticaţi cu tetralogia Fallot. Până la finalul programului, 118 copii vor avea o nouă şansă la viaţă. Primul meu text de deschidere a fost despre un bebeluş cu tetralogie Fallot. N-aveam nici două luni de presă la momentul respectiv, aşa că, neobişnuită cu spitalele, m-a cam făcut praf subiectul. Mai ales deznodământul. Copilul din textul meu nu a avut şansa pe care o au cei care vor fi operaţi acum la Iaşi. Au trecut opt ani de atunci. De opt ani a fost nevoie ca să se schimbe ceva în bine. Mai jos pun materialul despre care vorbesc. A apărut în Ziarul de Iaşi, pe 20 martie 2007.

Continuă lectura

Oameni care schimbă lumea

dr. Ovidiu Alexinschi, facebook

De ceva timp deja, Digi24 derulează campania „A doua viaţă”. Aici vedeţi poveştile unor medici care, prin tot ce au făcut în carieră, au încercat cu adevărat să-şi ajute pacienţii. Medicina este, pentru majoritatea dintre ei, mult mai mult decât o profesie. Azi, 23 septembrie 2015, i-a venit rândul la apel doctorului Ovidiu Alexinschi, medic psihiatru la Institutul Socola din Iaşi, ocazie cu care mi-am adus aminte de primul material pe care l-am scris cu ajutorul lui. Era undeva prin 2007, eu eram la început în presă, el începuse deja de câţiva ani să trateze diferenţiat pacienţii care sufereau de alcoolism. Am participat atunci la una din şedinţele sale cu „alcoolicii anonimi” şi ce-am auzit acolo m-a îngrozit. Mi-a dat însă şi speranţa că totuşi lucrurile, oricât de grele ar părea, pot fi schimbate în bine. Mă bucur că, deşi au trecut ceva ani de atunci, medicul nu a renunţat, chiar dacă nu mereu reuşeşte să-şi aducă pacienţii pe un drum normal. Am mai scris apoi de multe ori despre ceea ce face doctorul Alexinschi, dar mi-a rămas în cap primul material, pe care îl redau mai jos. Textul a fost publicat în Ziarul de Iaşi, pe 27 august 2007.  Continuă lectura

Domnul Valeriu

DSCN8301

„Locuiţi  aici?”, mă întreabă bătrânelul cu mănuşi din piele în timp ce trage de porţile imense de fier. Mă întorc repede şi-i spun că nu. Intrasem în curtea blocului doar ca să pozez partea de sus a porţii, o lucrătură absolut superbă. „Aaaa, vă place poarta. Păi, să vă spun eu cum e”. Şi jumătate de oră domnul Valeriu a blocat cu maşina intrarea în curtea interioară a blocului ca să-mi povestească cum e cu viaţa acum şi cum a fost cu cea de mai  demult. Continuă lectura

Viata intre ratele la banci si salariu

DSCN7941

Textul a  fost  publicat in Ziarul de Iasi pe  6 septembrie 2010, dar e atat de actual incat nici n-as spune ca nu l-am scris ieri. Si nu e valabil doar pentru angajatii DGASPC. Deci sa sarbatorim  doi ani de wordpress cu un material  deprimant. Sper totusi ca oamenilor din text le e mai bine acum.  Continuă lectura