despre asa-zisi colegi…..

Am mai scris o data un avertisment pe blog. Mai fac asta inca o data pentru ca se pare ca unii pur si simplu nu inteleg limba romana. La momentul respectiv eram nemultumita de faptul ca un “coleg” de breasla a luat o postare de pe blogul meu si a facut stire din ea fara sa aiba bunul simt sa-mi spuna si mie asta. K, sa zicem ca n-a stiut cum sta treaba si n-a vrut decit sa-mi faca mie reclama. Chiar nu-mi trebuie asa ceva, pe cuvint. Dar atunci am decis sa scriu cu majuscule pe blog ca interzic oricui sa-mi preia postarile si sa faca stiri din ele. Mai si scrie ceva acolo de legea dreptului de autor, da’ asta e pentru cei care stiu sa citeasca si au un minim respect pentru cei din jur. E blogul meu personal, acolo imi vars eu frustrarile si nu-s suficient de vedeta incit sa se faca stiri din asta. N-am nevoie de asa ceva si atita timp cit am solicitat in mod expres persoanei in cauza sa nu mai preia de pe blog sau macar sa aiba bunul simt sa ma anunte daca vrea neaparat sa faca asta, aveam pretentia ca m-am facut inteleasa.

 Nu mai sintem chiar atit de multi in presa, mai ales in Iasi, iar mincatoria asta mi se pare de total prost gust. Cum pleaca unul de la un ziar, pac si apar in alta parte comentarii de porc despre fosta redactie, fostii colegi. Bai, frate, poate ai fost tu un salbatic si n-ai reusit sa te integrezi in colectiv, da’ asta nu inseamna ca trebuie sa te apuci de birfit pe la ceilalti. Iar faza asta cu luatul postarilor de pe facebook si punerea lor intr-o stire al carei singur scop e sa arunce cu noroi in Ziarul de Iasi mi se pare mirlanie curata. Ce naiba?! Nu sintem oameni politici, nu sintem vedete, nu sintem infractori sau mai stiu eu ce. In felul asta o sa ajung sa-mi sterg si blog, si cont de facebook, si orice chestie in care ma mai trezesc eu vorbind tocmai pentru ca vreau sa evit asemenea porcarii care apar pe asa-zise site-uri de stiri. Un site de stiri se ocupa cu stiri, nu cu birfa la colt de strada. Sint de cinci ani in presa si imi place sa cred ca intotdeauna m-am purtat cu bun simt fata de colegii de la alte ziare, site-uri sau televiziuni. De fiecare data cind mi s-a cerut ajutorul si am putut sa-l ofer, l-am oferit. Nu cred ca am refuzat pe cineva vreodata, chiar si atunci cind a fost vorba de probleme de sanatate, daca tot ma plimb prin spitale mereu. N-am avut niciodata pretentia ca altcineva sa se poarte cu mine altfel decit ma port eu cu respectiva persoana. Cit priveste problema intens dezbatuta pe topiasi, respectiv cea a salarizarii de la Ziarul de Iasi, le sugerez “ziaristilor de top” sa se uite intii in ograda lor si dupa aia sa arunce cu noroi in altii.

Repet, pentru a nu stiu cita oara: NU MAI PRELUATI INFORMATII DE PE BLOGUL MEU FARA SA AVETI BUNUL SIMT DE A MA INTREBA SI PE MINE. E de prost gust. De fapt, e mirlanie curata chestia asta. Si nu-s dispusa sa mai tolerez chestia asta. Pe aceasta cale imi anunt “admiratorii” ca-i dau in judecata si ca abia astept sa-mi creasca mie veniturile pe baza banilor pe care o sa-i cistig de la ei. Poate asa n-o sa ma mai ia cu lesin in fata bancomatului si n-o sa mai scriu eu pe blog despre cit e de nasol salariul meu la ziar. Oricum, faptul ca acest minunat “articol” de pe topiasi.ro (iaca va fac si reclama) coincide cu plecarea fostului meu coleg de birou (eu am bun simt, deci nu voi da absolut niciun nume in aceasta postare, sint sigura ca cei vizati se vor recunoaste oricum) ma face sa cred ca nici macar o relatie de colegialitate n-a existat vreodata intre noi. Imi pare rau pentru asta si imi pare rau ca e asa de seceta la capitolul stiri incit au ajuns unii sa preia postari de pe facebook si de pe bloguri personale incit sa-si tina in viata un site.

Reclame

aventuri din zona crepusculara

E abia jumatatea lui martie, luna de care ma tem ca o gaina in fiecare an. Desi am tot facut zen si m-am rugat pe la toti sfintii, inclusiv aia care nu-s in calendar, se vede lucru ca n-am succes deloc. Martie se dovedeste la fel de nasol ca in fiecare an si eu deja sunt mai mult decat superstitioasa. Clar, am trecut in tabara aia. De-acu n-o sa mai calc pe capace de canal (bine, nu trebuia sa calc nici inainte ca, vorba cuiva, in tara asa mai si mori daca ajungi in cacat), o sa fug ca nebuna cand o sa vad o pisica neagra si in niciun caz nu o sa trec pe sub bolta din Copou, desi aia saraca e acolo doar ca sa sperie studentii. Legenda zice ca ala care are nesimtirea sa treaca pe sub bolta, are ea un nume da’ iaca nu-l stiu, a cam dat de naiba in sesiune, deci ar putea sa se prezinte direct in restante. Ca orice student amarat, nici eu n-am trecut pe sub bolta cei sase ani pierduti pe bancile facultatii. Inutil sa spun ca mai tot timpul am avut oricum restante:))) Revenind la martie…Nici nu stiu cu ce s\ incep sau ce sa zic. E nasol. Tre sa fac cam o mie de chestii in acelasi timp, evident niciuna din chestii nu iese bine, dar mai apar alte o mie in locul ei. Ambitioasa foc cum sunt, nu renunt si o iau de la capat. Cu alte dureri de cap si nervi, asteptand cu drag sa se termine martie. Salariul a venit si deja e pe plecate, asa de bun si frumos a fost. Bine ca nu eram singura in fata bancomatului, ca mai aveam putin si-mi trebuia resuscitare. Ca la noi la nimenea, sa fie munca cat mai multa si plata cat mai putina. Asta-i cu munca. Stai ca ajung si acasa. Ajung acasa e impropriu spus. La cat de mult dureaza drumul de la redactie pana la apartament mai bine m-as urca in tren si as merge la Bucuresti, cred ca mi s-ar parea mai putin. Oricum, mai degraba as merge la Bucuresti. Mai multe chestii misto m-ar astepta acolo decat acasa. K, da’ sa zicem ca am ajuns totusi acasa. Adica la capatul orasului, intr-o zona in care mi-e si frica sa ies noaptea. Nu stiu cum sunt blocurile altora, da’ al meu e prea deosebit. E izolat pe bucatele, evident apartamentul in care stau eu nu e o bucatica izolata. In fata blocului gasesc in fiecare seara o gasca intreaga de vajnici muncitori ai patriei care stau la barfa si beau ca porcii. Nevestele probabil sunt consemnate in bucatarie si cu plozii. Trebuie sa ma lupt sa trec printre ei ca sa intru in bloc. Casa scarii e ca un lagar de concentrare. Pereti scorojiti, lumina doar pe ici, pe colo si o gaura imensa in tavan, cica trecerea spre pod, exact in fata usii mele, la etajul patru. Supravietuiesc totusi si la asta. Inauntru pare mai rezonabil. Asta pana iti trece prin cap sa faci dush. Pana la urma, ce ne tot spalam atata?! Vorba cuiva, consumi apa, ai de plata. Hai sa nu ne mai spalam! Evident, dupa bunul meu obicei, adica ala in care is incapatanata si nu ascult pe nimeni, ma bag sub dush. Si mai evident, mare greseala am facut. Ciuciu apa rece. Numai apa clocotita curgea pe nenorocita aia de teava. Ies din cada si ma duc spre centrala, macar sa dau centrala la mai mic, sa compensez asa opareala aia de pe teava. Ciuciu mi-a iesit si treaba asta. M-am spalat e mult spus. M-am fript mai degraba, da’ iaca n-am mai avut ce sa fac. Cand am iesit de acolo aratam ca un rac pus la fiert. Numai eu si Cel de Sus stim cam ce injuraturi am avut pe varful limbii. Am adormit totusi, sperand ca a fost de fapt un accident si apa va reveni de dimineata. Mai are rost sa spun ca m-am spalat pe dinti la chiuveta din bucatarie?! Nici nu mai zic nimic de faptul ca la mine in camera nici n-ai cum sa te intorci de pe o parte pe alta de mica ce e. Cu asta aproape ma obisnuisem. Nici de faptul ca am descoperit o scrisoare de la un executor judecatoresc care anunta ca apartamentul e scos la licitatie maine din cauza unor datorii astronomice nu mai are rost sa zic ceva. Azi eu vreau apa rece macar. E o placere simpla si o vreau inapoi. Si mai vreau sa ma mut. Desi urasc sa ma mut poate mai mult decat orice, uite ca iar trebuie sa fac asta. Habar n-am unde, da’ trebuie. Si inca repede. Pana nu fac solzi de la lipsa apei reci.

mi-am pus pinguin la geanta….

Luna martie clar nu este printre preferatele mele si se pare ca nici cea de anul asta nu va face exceptie. Totusi, ieri am gasit un martisor cu pinguin, deci exista o umbra de speranta ca poate ajunge primavara si la mine. Oricum, haos total in oras azi dimineata. Pe la toate colturile erau tarabe cu martisoare, vezi doamne, care mai de care placate cu aur, argint, humus sau mai stiu eu ce porcarii. Masinile mai ca se urcau una pe alta in incercarea de a gasi locuri de parcare cat mai aproape de tarabele alea. Deopotriva barbati si femei alergand nauci cu bratele pline de zambile sau alte flori mici si usor de carat. De prin gentile tuturor curgeau rauri-rauri de martisoare. O gramada de femei cu flori in mana. Cum e totusi cam dimineata, ma indoiesc ca au primit florile. Mai degraba duc ele flori cuiva. Alt lucru pe care nu-l inteleg. N-oi fi stiind eu traditia da’ cred totusi ca luna martie e luna femeilor, ceea ce in dictionarul meu personal inseamna ca femeile primesc martisoare, flori si ce-o mai fi de la barbati. Nu-si dau una alteia cadouri. Se vede lucru ca habar n-am ce-i cu viata asta. Femeile au ajuns chiar sa-si cumpere singure martisoare (spre exemplu, eu cu pinguinul meu) pentru ca nici n-are rost sa mai astepte sa primeasca. Na, pana la urma fiecare-i liber sa faca ce vrea. Da’ mi se pare un pic trista situatia asta. Asa ca sfatul meu prietenesc pentru barbati este sa-si aduca amitne de femeile din viata lor, alea cu care se ciondanesc toata ziua, pe care le iubesc si care din diverse motive le sunt dragi. Un martisor inseamna mult. Uite exemplu, mie pinguinul mi-a schimbat total dispozitia ieri. Sper sa aiba efectul asta toata luna. Pana una-alta, sa aveti o primavara frumoasa, plina cu zambete si oameni dragi!