Bruxelles-Bucuresti-Iasi

Gata si cu bruxeleala mea pe anul asta. A fost frumos, interesant si foarte scurt. Niciodata nu-i suficient timp in Bruxelles, parca functioneaza dupa alt orar acolo. Intotdeauna mai e ceva de vazut si ceva de facut si mereu ramai cu cate un regret, doua in momentul in care pleci. Si intotdeauna iti propui sa mai vii si sa recuperezi ce ai pierdut. Timp de trei zile am tot avut intalniri oficiale de dimineata pana dupa-amiaza tarziu si cam putin timp pentru plimbari si vizite. Am reusit totusi sa mergem la muzeul armelor, muzeu cu totul si cu totul interesant. Arme, uniforne, tancuri, avioane, vapoare, absolut de toate gasesti acolo pe o suprafata imensa. Pe deasupra, mai ai si o panorama fabuloasa de pe acoperisul muzeului-poarta. Se vede o mare parte din oras si e absolut superb. Din pacate, m-am intors in tara si primul meu gand e sa fac ceva sa mai plecJ. Am avut un an plin din acest punct de vedere si chiar ma simt norocoasa ca am reusit sa plec si sa cunosc atata lume si sa vad atatea locuri grozave. E frumoasa foc tara noastra, dar parca tot imi vine sa plec din ea.

Cat priveste trenuiala mea, e exact ca la romani. Tren rapid spre Iasi, relativ curat si rezonabil. Dar…..ca evident este si un dar, nu putea fi totul perfect. Dupa ce ca au pus in baie oglinzi pe toti peretii de-ti vezi fundul din absolut toate pozitiile, ai toate sansele sa ti-l vada si altcineva pt ca, evident, usa nu se poate inchide. Deci n-ai decat sa te pisi tinandu-te de usa sa nu care cumva sa dea unul peste tine. Plus ca e plin de cersetori in tot trenul. Din doua in doua minute mai trece cate unul care cica e oropsit de soarta si da coltul daca nu-l ajut eu cu bani. Pe cat pariu ca fiecare dintre ei castiga mult mai bine decat mine?! Acum sper sa functioneze netul cat de cat sa nu tampesc de tot cu nasul lipit de geam. Si mai sper sa pot scoate laptopul din priza ca mi-a trebuit toata forta numai sa bag cablul ala acolo.

Mi-am adus aminte de avionul de la Bruxelles la Bucuresti. In primul rand, pe aeroport in Bruxelles a fost haos total. Sute de oameni la rand la pipaiala. M-am invartit atata pe randurile alea de am crezut ca ametesc si lesin. Mai bine de o ora am stat in picioare la coada aia nenorocita. Cand in sfarsit am ajuns la tiuitoare m-am descaltat din start, sa nu mai pierd timp. Mai era un sfert de ora si avionul pleca fara noi. Am alergat de ne-a iesit sufletul din cauza ca aeroportul din Bruxeles n-are personal suficient sa ne controleze mai repede pe toti. Mama, ce i-am mai injurat! Am ajuns ultimele in avion, din pacate un avion plin cu romani, drept urmare toti erau pe culoar, agitati, galagiosi si nesimtiti. A mai durat un secol pana am ajuns la scaunul meu. Dupa aia m-au luat durerile de cap. A fost un grup de romani si pe toti am vrut sa-i arunc de la 10.000 de metri. Nu le-a tacut gura tot drumul, au hahait, au tipat si s-au isterizat de la Bruxelles pana la Bucuresti. Nu vreau sa-mi jignesc natia, Doamne fereste, dar nu-i de iesit in lume cu romani. Sau na, cu o anumita parte dintre ei. Inca mai e nevoie de bun simt. Fireste, n-au lipsit aplauzele de la aterizare. Ma intreb daca au aplaudat si cei care stateau pe locurile bussines, respetiv EBA, Petru Luhan sau Renate Weber. Ce-as mai rade sa fi dat si ei din degetele=)).
Reclame

Amsterdam

A doua zi de haladuiala m-a dus la Amsterdam. De fapt, mai degraba Raluca a facut asta. Dupa cateva ore de dormit care fusesera asteptate mai ceva ca Mos Craciun, ne-am trezit pe la 6.30 si mai ca am iesit din hotel cu farfuria cu micul dejun in mana, atat de nerabdatoare eram. Cu un bilet de mai putin de 50 de euro dus-intors am trecut din Belgia in Olanda in aproximativ doua ore si jumatate. Mare noroc am avut de receptionerul din tura de noapte de la hotel. Spre deosebire de colegul sau care e un nesimtit, Henry ne-a fost de un real ajutor. Fara el, cel mai probabil rataceam ceva timp pana si in gara. Henry, un bulgar de origine armeana, a fost el insusi reporter si scenarist de televiziune in Bulgaria insa a vrut neaparat sa plece din tara, astfel ca acum face un master in comunicare la o universitate din Belgia iar doua nopti pe saptamana lucreaza la hotelul in care stam noi acum. A si mers cu trenul nostru o bucata de timp. La Rotterdam eram deja iar de capul nostru. Acolo am schimbat trenul si apoi am ajuns in Amsterdam pe la 11. Prima impresie a fost neplacuta, o nesimtita la un ghiseu care avea impresia ca nu stiu franceza. Romani, bine ati venit in Olanda! Mama lor!!! Situatia a fost salvata de un chelner de pe malul apei. Inspirat probabil de blonda Raluca, ne-a dat cafeaua gratis si a zambit asa frumos de ne-a inseninat ziua. Am mers apoi cu vaporasul pe canalele din Amsterdam. N-am cuvinte sa spun ce frumos e orasul asta, sute de poze am facut, mai ca mi-am auzit aparatul oftand. Ne-am oprit la muzeul Van Gogh unde trucul nostru cu legitimatia de presa n-a mai functionat. Superb  muzeul, superbe picturile si chiar ma simt norocoasa ca am vazut poate cele mai reusite creatii ale pictorului. Am mai fi stat noi mult acolo dar parca ne alerga timpul. Pacat ca n-am avut voie sa facem poze.
A urmat muzeul diamantelor, la cativa pasi, in aceeasi zona. Na, ce sa zic, ajung si eu la replica celebra, diamantele sunt cele mai bune prietene ale femeii. Cred totusi ca-mi mai trebuie cateva burse ca sa-mi permit sa-mi iau ceva de acolo. Oricum, o bucatica din inima sigur a ramas intr-o pietricica din muzeul respectiv. Interesant mi s-a parut un craniu cu diamante peste tot. Pe acolo am avut grija sa pozez tot ce am putut. Am si mancat in zona respectiva, la un restaurant unde ne-a servit un pusti simpatic caruia a trebuit sa-i ghicim originea. Pariasem ca-i marocan, insa pana la urma s-a dovedit a fi din Afganistan. Stia de Romania, avusese un coleg de la noi, si era mandru tare ca avusese jurnalisti in local, cica suntem vedete, zice el:))
Vaporasul ne-a dus din nou in statia centrala de unde am luat-o la pas spre cartierul rosu. Frig de crapau pietrele si aglomeratie peste masura, insa nu ne-am lasat descurajate si am cotrobait prin toate stradutele pana am reusit sa dam de celebrele fete din geamuri. Mi s-a parut putin ciudat la inceput dar m-am obisnuit. Fete de toate marimile si formele te imbiau aproape goale din geam. Oare cate dintre ele or fi fost romance? Unele dintre ele erau deja trecute de prima tinerete, dar na, vorba Ralucai, fiecare are mofturile lui. Tot pentru prima data azi am intrat si intr-un sex shop. Relativ dezamagitor aici, nu stiu prea clar la ce ma asteptam insa parca nu m-a entuziasmat nimic de pe acolo. Mai inpteresant parca a fost magazinul cu droguri legale (cica). Mai ca-mi venea sa iau un sac de ciuperci halucinogene de acolo. As fi deschis o afacere in Iasi chiar:)) Am luat doar o acadea in schimb. Am dat in drumul spre gara si peste un concert in piata unde e domul, total psihedelic, parca erau in transa toti pe acolo. Ne-am conformat si ne-am apucat si noi de zbantuit pe acolo. Trenul a avut intarziere asa ca eu am avut timp sa ma plang ca-mi mor picioarele. Sunt sigura ca am uitat o gramada de lucruri pe care vroiam sa le spun aici. Poate am bafta sa mi le amintesc si sa le impart cu toata lumea totusi. Pana una-alta, e aproape ora 1 aici si peste aproximativ 5 ore trebuie s-o iau iar din loc. De data asta….treburi serioase, intalniri si discutii la Comisia Europeana. Apoi bomboane si bere in Grande Place. Hai somn usor si nu criticati greselile din text, scriu cu ochii aproape inchisi si visez la un masaj la picioare. Se ofera careva? Dau recompensa o acadea cu canabis:D

Bruxelles

Am ajuns din nou la Bruxelles azi. Cam de dimineata, dupa 48 de ore in care am reusit sa inchid ochii si sa dorm doar vreo doua ceasuri. De-acu cred ca o sa ma trezesc si fara urletul telefonului la patru dimineata. Oricum, prea multi bucuresteni nu dormeau la ora aia. Mi-e si greu sa scriu, atat sunt de obosite, dar mi-e ca uit tot pana reusesc sa ma odihnesc, daca se va intampla asta vreodata, fireste. Desi aveam ganduri mari de dormit in avion, m-am ales cu ciuciu somn. Am stat cu ochii inchisi si mi-am miscat capul ca un girofar. Nu s-a lipit somnul de mine si toate prostiile de pe planeta mi-au trecut prin cap. Poate trebuia sa ma fac scenarist:)) Cum am aterizat in Bruxelles a si inceput haosul. La un moment dat, dupa zeci de minute in care am asteptat un autobuz, deja ma simteam ca acasa. Numai in Iasi mai stau cu anii prin statii. Dupa lupte seculare a aparut totusi autobuzul in care evident am stat in picioare si in care era sa-mi uit geanta cu acte, bani si toate alea importante. Mai ca mi-am scuipat in san cand am reusit sa-mi recuperez geanta. Drumul pana la hotel a fost lung cat o zi de post si apoi drumul de la hotel pana in centrul orasului a fost cam cat postul Pastelui, am crezut ca nu se mai termina. Vai de capul si de zilele noastre!
Hotelul pare k deocamdata. Am descoperit ca avem o camerista romanca si, spre rusinea mea, primul lucru la care m-am gandit a fost cum s-o impiedic sa-mi intre in camera. K, am inteles, sunt eu naspa si cred ce-i mai rau despre romani, sau na, despre unii dintre romani. Sa-mi fie rusine! Cautatul unui loc in care sa mancam s-a dovedit a fi o adevarat aventura. Am mers pe jos de mi-a crapat neuronul in mii de bucatele si cred ca or sa ma doara talpile cam o mie de ani. Dupa maraituri si oftaturi din adancul sufletului gasca s-a spart si o parte din noi am ramas intr-un fel de crasma unde am reusit sa ne calmam aparatul digestiv. Si slava domnului ca s-a intamplat asta ca altfel strangeam pe careva de gat. Daca de obicei sunt mai irascibila de felul meu, stati sa ma vedeti cand sunt rupta de oboseala si de foame…Mancarea a mai calmat insa spiritele si dupa plecarea din crasma ne-am impartit din nou pe grupulete. Astfel, eu si Raluca am haladuit in cautarea obiectivelor turistice care sa nu implice un mall sau milioane de ciocolate. Am gasit muzeul instrumentelor muzicale si tare bine-mi pare ca l-am gasit. Cladirea e superba si faptul ca suntem ziariste ne-a dat dreptul sa intram fara sa mai platim bilet. Zeci de instrumente muzicale de prin secole diferite se afla pe mai multe etaje ale cladirii. Exista si un sistem prin care daca vrei poti sa asculti in niste casti pe care ti le da de la intrare muzica pe care respectivele instrumente o produc. Am gasit si instrumente de-ale nostre, asa ca am avut si un mic moment de mandrie nationala. Frumos tare muzeul, chiar merita vazut!
Si din categoria cel din urma va fi cel dintai…In sfarsit m-am reintors in Delirium tremens, din pacate fara gasca care a creat platforma cu acelasi nume. Platformistii sa stie totusi ca m-am gandit la ei cand mi-am luat o bere Delirium Xmas. De ce-mi place mie crasma aia nu prea inteleg, dar e clar ca ma simt in largul meu acolo. M-as bucura sa reunim platforma acolo la un moment dat. Dar asta poate cand se hotaraste si Matei sa nu mai fuga. Desi incercasem sa aduc un pic platforma la Bucuresti, pana la urma n-am reusit decat sa ma vad cu unul dintre membri, unul dintre cei mai importanti, fireste (asa-ti trebuie Matei), insa doar pentru putin timp. Ziua mea ar trebui sa aiba macar 35 de ore.
Uitasem…bile negre pentru Bruxelles. Se vorbeste prea mult in romaneste exact unde nu trebuie. Taraf de lautari (a se citi persoane de o anumita etnie) in mijlocul strazii, cersetoare de aceeasi etnie cerand bani de la oricine. La un moment dat am trecut pe langa una si am testat terenul intrebandu-am cu voce tare daca si aia o fi romanca. ”Romanca, romanca”, a venit raspunsul rapid de la femeia cu glas plangacios. Na, mandria tarii, iaca ce trimitem noi la export. Chiar ne meritam soarta cateodata. In fine, abia a trecut o zi, mai urmeaza cateva. Deocamdata regret ca se aprinde bradul in Grande Place pe 25 noiembrie in contextul in care noi plecam pe 24. Asta e, nu poate fi totul perfect. Dar macar maine vreau sa vad Amsterdamul….Mai vorbim, ma bag in pat pana nu tampesc de tot de la atata oboseala. Noapte buna!

prin lume…

Update 14.02
Am ajuns si in Bucuresti. Aceeasi aglomeratie care la inceput ma enerveaza dar cu care apoi ma obisnuiesc si parca-mi lipseste cand plec. Trebuie sa ma apuc repede de scris cateva stirute ca mai si muncesc azi. Incerc sa ma opresc din strambat cand imi aduc aminte de receptionera care se uita cu un dispret total la noi. ”Poate aveti rezervare la hotelul Continental de fapt”, replica ea in momentul in care n-a gasit numele uneia dintre noi in lista ei selecta de clienti. Om avea noi moace de tarani, n-o fi de nasul nostru Intercontinentalul. Sta-v-ar in gat la toti!

Update 9.48:
Acum e prea lumina. Am tras perdeaua ca ma cam batea in cap soarele, deci nu ma mai ”boldesc” pe geam, cum foarte frumos spunea o tanti din tren. Nenea care statea in fata mea a plecat pe alt scaun dupa ce am varsat cafeaua pe el. De aia inca mi-o fi somn. Trei cafele….aproape niciun efect. Si la doua scaune mai incolo sforaie cineva deja de cateva ore. Mi-e sa nu se sparga geamurile de la zgomot. Sunt totusi putin invidioasa, e frumos sa dormi. Visez cu ochii deschisi la o alta cafea, numai sa fie calda. Ultima a fost pe la Focsani cand am crezut ca am pierdut in gara una din colege. Zice nenea cu trenul ca se stationeaza 18 minute ca sa mai lipeasca niste vagoane. Raluca, una din colegele cu care trenuiesc azi, a coborat atunci in gara sa ia cafea, fireste si pentru mine. Nici bine nu coboara ca trenul o si ia din loc si merge destul de mult. Intrasem in panica deja si am cautat controlorul. Ce-a mai ras de mine omul!!! ”Facem doar manevre. Ne intoarcem in gara. Nu-i problma”, zice zambind nenea cu cascheta. Am regasit-o pe Raluca in gara. Nu mai coboara nimeni de-acu fara bani si telefon. Stabilit. Mi s-a facut dor de Cioro. Interesant.

Update 7.38:
S-a facut lumina asa ca de-acu imi cam lipesc nasul de geam. Nu prea e nimni de vazut din pacate. E o ceata groasa de o poti taia cu cutitul, camp mult, mare parte din el lasat cu balarii si cladiri care stau sa cada, foste CAP-uri. Deprimant pe drumurile tarii deocamdata. Nu-mi vine sa cred cat de mult se iroseste in tara asta. Am fi platit si datoriile SUA daca am fi avut grija de pamantul asta. Chiar e trist. Sau doar sunt eu prea somnoroasa si plictisita.

Update 7.03:
Misterul a fost elucidat. Trenul s-a oprit in Barlad si ghici ce?! A coborat manelistul. Aproape incep sa-i simt lipsa chiar:)) Dar…a aparut altul. Acum e muzica din anii 90. E raul cel mai mic totusi. Sa vedem cat rezist cu asta.

Update 6.44:
Am aflat ca ultimul hit e clar ”Tu esti o panarama”. O fi ceva de bine totusi?! Si saracu” mos care sta pe langa noi…ma tem sa nu-si tuseasca si sufletul pana ajungem in Bucuresti. Oi sti eu sa fac resuscitare, dar totusi parca n-as avea nevoie de asta azi. Si deja manelele se aud in tot trenul. O sa stiu tot playlistul pana ajung la capat. Pfff, vorba Catalinei, da” nu se mai lumineaza totusi?!

A inceput trenuiala. Deocamdata spre Bucuresti acompaniata de manele din cauza unui individ care e probabil surd sau doar are impresia ca si noua ne place sa ascultam asa ceva. Imi cam cad ochii in gura de somn desi am bagat deja vreo doua cafele. Probabil alea reci nu prea au efectul pe care il asteptam. Ma mai lupt si cu netul un pic ca se gandeste el sa cada cand mi-e mie lumea mai draga. Doamne, sper sa i se termine aluia bateria ca altfel ma tem sa nu-l strang de gat:(( Revin cu detalii despre crima perfecta ca si asa mai am vreo sase ore pana ma reintalnesc cu Gara de Nord. Aproape mi se facuse dor de ea 😀

plec in lume….

Ma mai plimb un pic. Gratie unei burse de jurnalism voi ajunge din nou in Bruxelles. N-am zis asta multor oameni insa zilele astea au fost asa proaste incat simt nevoia sa mai fie si cate ceva bun pe ici, pe colo. Si ceva bun e ca plec pentru cateva zile la Bruxelles. A inceput chiar sa-mi placa orasul ala, desi mi se parea cam inchistat cumva prima data cand l-am vazut. Mi-e dor sa vad Grande Place, sa beau o bere din zmeura pe terasa unde e chelner un roman care n-a vazut niciodata Romania. Mi-e dor sa merg in cea mai misto crasma de pe planeta, Delirium Tremens. Peste 2.500 de tipuri de bere sunt aici si inca am regretul ca n-am apucat sa beau bere dintr-o nuca de cocos. Sper sa repar treaba asta cat mai curand. Aproape mi-e dor si de chelnerul din Delirium care a lipit pe perete leul nostru romanesc cu semnaturile membrilor Platformei. Imi pare rau doar ca nu voi avea cu mine si restul Platfomei, se stiu ei cine sunt 🙂 Mi-ar fi placut sa repet experienta de la inceputul anului, am fost o gasca frumoasa si-mi pare bine ca nu ne-am instrainat de tot, in conditiile in care ma despart de ei cam 400 de kilometri. Sper sa fie o vizita productiva si sa mai scap de nervii si stresul de aici. Cateodata parca se aduna prea mult si gasesc greu solutii sa mai repar cate ceva. Oricum, in ultimii doi ani mi-am dat seama ca mi-e din ce in ce mai dificil sa stau intr-un loc. Din cand in cand trebuie sa mai schimb cate ceva, altfel ma plafonez si ma cuprinde o lehamite teribila. Nu-s la vanatoare de diplome, insa bursele m-au ajutat foarte mult sa ma schimb, zic eu ca in bine. Sper ca asta de acum sa nu fie ultima, pentru ca mai am multe de vazut si de invatat. Voi reveni cu impresii de la Bruxelles 🙂