Am auzit de atâtea ori cuvântul „centenar” anul ăsta, că deja nu mai înseamnă nimic pentru mine. Probabil nici nu-s singura în situația asta. Centenarul trebuia să fie motiv de mândrie națională. Uite cum a împlinit țara asta 100 de ani, așa bătută de soartă cum a fost ea mai mereu.
„Efectiv ne-am zbătut”. Femeia zâmbește acum, la câțiva ani distanță de perioada de care vorbește. „A meritat până la urmă. Uiți tot ce a fost greu și o iei de la capăt”.
Când am început eu să muncesc, primul loc în care am ajuns a fost o şcoală. Şi ziua în care am luat primul salariu trebuia să fie, conform celor de prin jurul meu, una specială. Prin cancelarie, doamnele şi domnii profesori povesteau despre chestiile grozave pe care le făcuseră ei cu banii din primul salariu. Unul plătise o vacanţă, altul îşi cumpărase pantofi de firmă, din astea, mondenităţi să le spunem. Eu am plătit chiria din primul salariu. Luasem un avans de 150 de lei, din care 100 au ajuns la proprietarul cutiei de chibrituri în care stăteam.
Cum urci de la Eroilor spre Panduri, peste drum de Universitatea de Apărare e un părculeț. Niște băncuțe, un tobogan, o căsuța de joacă pentru copii. De cinci ani, de când fac eu drumul ăsta, rareori am văzut ca parcul să fie plin, e mai degrabă pustiu. Pustiu era și azi și nici nu cred că cete de copii se pregăteau să intre la joacă acolo. Chiar și asa, doi muncitori ai Primăriei trudeau din greu la deszăpezit aleile parcului. În alte circumstanțe, as fi aplaudat o astfel de inițiativa. Uite, domn’e, ce autorități grijulii, nimic nu rămâne nedeszăpezit!
Mă ştiu cetăţean corect, cinstit şi cu toate datoriile plătite, însă atâta a fost de revoluţionată fiscalitatea în ţara asta, că până şi cel mai onest român dintre toţi are vise reci cu portărei care-l caută să-i ceară bani pentru una sau alta. Drept urmare, mă apuc să-mi fac un cont pe Spaţiul Privat Virtual, pe site-ul ANAF, convinsă fiind că, după câteva clicuri, o să aflu absolut totul despre relaţia mea cu instituţia mai sus numită.
Asta spune ministrul Sănătății Sorina Pintea despre Spitalul Regional de Urgență de la Iași. Tocmai am citit asta în presa locală. Acum, ce să zic, doamna pare serioasă și, dacă n-aș ști mai bine, poate chiar aș crede ce spune. Dar știu mai bine. Am lucrat peste 11 ani în presă, 6 dintre ei chiar în Iași, reporter pe sănătate. Orice reporter, cel puțin din experiența mea, are un subiect care îi rămâne în cap, un subiect pe care îl urmărește de-a lungul anilor, un subiect pe care îl visează, uneori chiar și după ce a trecut de momentul ăla. Ei, subiectul meu e Spitalul Regional de Urgență de la Iași. Deși eu îl urmăresc din 2007, ideea spitalului e și mai veche.
Amalia Dascălu 