Oamenii de langa mine

DSC_0146

Sta chircita pe un colt de geam. E asa mica si inghesuita incat mai ca n-o vezi. Pare ca a luat deja forma geamului pe pervazul caruia se aseaza mereu. O vad aproape in fiecare zi, de cateva luni incoace. Azi m-am oprit. Plangea inabusit si din cand in cand se stergea la ochi cu maneca hainei care a vazut si zile mai bune. Sau mai rele. Aceeasi haina o avea pe ea si-n mijlocul iernii. Parca nici nu s-a miscat vreodata de acolo. „Am unde sa stau, dar n-am bani de intretinere”, raspunde cu jumatate de glas tanti Maria. Incearca sa vanda calendare religioase vechi si pliante luate de prin biserici, de pe undeva. Azi nu s-a oprit nimeni in dreptul ei. N-a dat nimic. Asa ca mai sta. Imi zice ca nu ramane peste noapte acolo, pleaca pe la 9 spre casa a carei intretinere n-o poate plati. N-o cred. Nu de putine ori am vazut-o adormita in coltul ala de geam pe la 11 noaptea, inconjurata de hartiile pe care vrea sa le vanda. Nu cere niciodata nimic. De fapt, nici nu cred ca am auzit-o spunand ceva pana azi, cand am pus eu intrebari. Probabil de asta m-am si oprit.

Nu dau niciodata bani cersetorilor. E ceva in agresivitatea si milogeala lor care imi repugna aproape organic. E sentimentul ala ca banul meu muncit s-ar duce pe apa sambetei, pe mai stiu eu ce sticla de bautura la un colt de strada. E dezgustul din momentul in care cersetorul refuzat se intoarce sa te scuipe pentru ca n-ai vrut sa-i dai. Exista exceptii, sunt de acord cu asta. Cat am stat in Botosani pe perioada liceului era un batran care statea aproape nemiscat in zona in care acum sunt scarile de la Piata Mare. Asezat turceste, cu ochelari fumurii pe ochi, barbatul nu scotea o vorba. Niciodata. Nu cerea, nu intindea mana, nu se ruga la dumnezei, nu te tragea de maneca si nu te injura daca nu te opreai. Nici macar multumesc nu spunea. Cinci ani nu l-am auzit scotand o vorba. Lui ii dadeam mereu ceva. Era ceva in tacerea aia care mi-a castigat respectul. Undeva, in spatele ochelarilor, mi se parea ca vad un om demn, caruia de fapt ii este rusine ca e nevoit sa traiasca din mila celorlalti. Am revenit dupa cativa ani in Botosani. Nu l-am mai gasit. Oricat de stupid ar putea sa para, omul ala era o parte importanta din orasul adolescentei mele.

Tanti Maria mi-a adus aminte de batranul din Botosani. A luat banii fara sa zica ceva, i-a strans la piept repede, parca temandu-se sa nu ma razgandesc. „N-am dat nimic azi, mama, nimic”, si strange haina pe ea mai tare. Ne intalnim si maine.

Reclame

2 comentarii la “Oamenii de langa mine

  1. Bine ai revenit cu o temă bine instrumentată stilistic şi moral! Stofă genetică de jurnalist! Apropo, prin zona evocata din BT, bântuie şi azi cerşetori-înjurători ţigani. Imprsionanează, in contrast, o bătrână curat îmbrăcată, care nu cerşeşte: oferă trecătorilor bucheţele de flori de câmp,banale şi hulite de feţele subţiri.Când o întâlnesc, îi cumpăr bucheţelul şi i-l dăruiesc, Zice cu voce ruşinată „badaproste!” Şi o văd ,atunci, in fruntea străbunicilor mele, cu bucheţele de flori sălbatice, de pe pamântul care le-a strivit cu truda!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s