de pe drum…..

etica si deontologie in presa. cam despre asta se vorbeste la cursul la care particip acum la Constanta. trebuie sa recunosc ca e un curs mult mai antrenant decat ma asteptam sa fie. pe langa teorie, legi si regulamente, esti aproape obligat sa gandesti si sa-ti pui intrebari. te transformi intr-un fel de Zoro, cum spune Ioana, sau iti protejezi sursa pana in panzele albe?! ar fi multe de spus pe tema asta. pentru moment imi place sa cred ca inca n-am trecut pe partea „umbroasa” a presei. ma straduiesc sa raman asa…as mai palavragi aici da’ tre sa fug la curs, se face prezenta:D..

Reclame

la capatul lumii….

de aproape patru ani, de cand sunt in presa, am avut ocazia sa vad cam tot ce se poate in materie de saracie si de oameni necajiti. ultimul text aparut in ziaruldeiasi.ro m-a trimis insa in cateva locuri in care aproape mi s-a ridicat parul perpendicular pe cap. fara a vrea sa afisez un snobism de prost gust…..cum Dumnezeu se poate trai in halul ala?! caini, pisici, cai, copii si parinti claie peste gramada, geamuri sparte si un vant care pur si simplu te taie in doua. imi vine greu sa cred ca cineva poate supravietui intr-o asemenea cocioaba pe timp de iarna, in conditiile in care noi mai inghetam si prin case unde teoretic exista surse de caldura. mi-am facut o mare cruce si am multumit „comitetului ceresc” (cum ar spune o prietena) pentru ceea ce am si pentru faptul ca am suficient respect pentru propria-mi persoana incat sa nu ma aflu si eu in aceeasi situatie cu oamenii din textul meu. voi lua cateva zile de pauza 😀 si fug in lume, din pacate pentru multi, ma voi si intoarce:)))

de ce mai scriem…..

o zi obisnuita e formata la mine automat din stiri despre cazuti de prin copaci, intoxicati, etnobotanici, etc. daca se mai intampla sa fie si duminica atunci e si mai grava situatia. ajung sa nu mai fac fata la atatea mail-uri, in care fiecare pacient e deja cu un picior in groapa, desi poate abia s-a taiat la un deget sau a luat un pumn de aspirine. exista insa si zile in care chiar am impresia ca am ajutat pe cineva, fie doar cu o fraza bine aleasa intr-un text. desi intentia mea nu a fost sa scriu un text vesel, pana la urma cred ca asa ar trebui perceput. o mama tanara are grija de gemenele ei de 14 ani, fetele avand retard mintal si multe alte probleme. de multe ori, in textele din ziar suntem cumva retinuti, poate din cauza obiectivitatii cu care trebuie sa tratam toate problemele. aici insa pot sa debitez cam ce vreau eu, asa ca, daca n-am spus-o in ziar, o spun aici. am toata admiratia si respectul pentru femeia care a fost subiectul articolului aparut ieri in ziar. dupa ora pe care am petrecut-o in casa ei, deja iesisem tehuie de cap si nici nu mai vedeam bine pe unde merg. este extraordinar si total de neinteles pentru mine cum reuseste femeia respectiva sa zambeasca permanent si sa vada numai ce e bun in viata. imi place sa cred ca-mi dau seama cand cei din jurul meu sunt falsi….cred cu toata taria ca acea femeie zambea direct din suflet, fara niciun fel de prefacatorie. incerc sa „fur” din ceea ce a facut ea in ultimii 14 ani si sa iau viata asa cum e ea, cu bune si rele si incerc sa nu mai uit vreodata ca nu-i nimic pierdut si ca totul poate fi foarte bine la un moment dat. mai sper sa nu cad in butoiul cu melancolie, ca de acolo e tare greu sa ies…:D inca mai astept subiecte vesele….

minutul 97

pentru aproximativ un sfert de ora aseara m-am simtit din nou ca in urma cu ceva ani, pe vremea cand stelistii chiar jucau fotbal si inca unul din ala bun de nu te mai dezlipeai de tv. placerea de a vedea un joc frumos a mai durat aseara si peste sfertul de ora cu trei goluri care mi-au provocat cel mai larg zambet din ultima perioada (aproape singurul:))) ) cand meciul a inceput sa se apropie de final, deja nu mai intelegeam ce se intampla. eram obisnuita cu italienii sa dea un gol si dupa aia sa stea toti cu fundu’n poarta, ca, na, asa-s italienii. uitasem pt un moment ca exista si „asa-s romanii”. dupa ce vedem ca ne e bine, ne culcam pe-o ureche si speram ca o sa fie totul bine. cam asta mi s-a parut ca a facut Steaua aseara. sa nu fiu inteleasa gresit: sunt stelista cam de cand ma stiu si contrar opiniei majoritatii barbatilor, chiar si femeile pot fi adevarate microbiste. meciul de aseara insa m-a imbatranit cu cel putin zece ani si mi-a adus aminte si de un alt meci al carui final l-am vazut in genunchi in fata televizorului intr-un vestit apartament din Nicolina.nici atunci n-am dormit cateva nopti. as vrea sa dau vina pe arbitru si sa-i umplu frigiderul la modul metaforic, da’ cred ca de asta s-au ocupat deja suporterii prezenti la meci. drept sa zic, l-as fi strans putin de gat. ar fi fost in stare sa prelungeasca meciul cu inca o ora, numai sa bage italienii mingea in poarta lui Tatarusanu. sau poate o fi doar o impresie de suporter care suporta. una peste alta, mi-a fost dor sa vad un meci bun, si in ciuda rezultatului complet nedrept, cred ca Steaua a facut un meci bun. ar fi frumos insa daca am mai scapa putin de spiritul mioritic care tare ne mai caracterizeaza pe aproape toti intr-o masura mai mare sau mai mica. hai Steaua!